în mine cântecul iubirii a tăcut,
de când moartea i-a luat dirijorul
și sufletul și inima au rămas cu dorul,
cu amintiri rămase departe în trecut.

totuși iubirea va rămâne o lumină,
chiar dacă lăcrimează în ochii mei,
voi crede în ea ca-n al vieții temei,
mai dulce ca nectarul din stamină.

a început tristețea să doară cu adevărat,
în locul bucuriei acum rămas pustiu,
unde îmi este iubitul nu am cum să știu,
cu zeci de doruri grele m-am împovărat.

mângâierile ploii astăzi le accept
și nu mai știu la ce să mă aștept.