trecutul de care fugi
privește-l cum se ridică
și încolțește
sub tencuiala tot mai fisurată
gol peste alt gol
un zid spre care alergi
izbindu-l
fără să te zdrobească
te cuprinde
precum pâcla
îmbrățișând raza dimineții
risipindu-se
până la înserare
când va sorbi
și ultimul fir de lumină