Sunt o umbră care se lungește inutil înspre zumzete
E un fel de noimă să nu faci nimic, energia curge în lume
Și pătrunde patriarhatul absolut
Despre care spuneau X sau Y, acum 1000 de ani,
Albinele
Curgeau în același zumzet care este făcut între stele
Și atunci ce rost, este mult rost între o albină care se ascunde

Într-un stup și zgomotul de fundal dintre stele...
Este un fel de geometrie universală și surprinzătoare
Păianjenul țese o pânză
Este meșter
Și atunci cum este ținută o stea, tot într-o pânză elastic
Țin minte diferențele dintre o albină sau un păianjen și stelele
De deasupra, inutilitatea fizicii care cunoaște însă albinele și păianjenul
Dar nu știe stelele, încă, așadar eu mă chinui
Să fiu
O floare albastră care merge înainte cu ochii în lacrimi
Ce caut, pe cine caut, pâlpăiesc în întuneric și sunt optic vizibilă
Îți cauți o suprafață cu ierburi, care să mă încadreze fără minciună
Și stau liniștită, iarba este limba în care m-am născut...
Vreau să scriu ca Ancuța, să schimb registrul
Mă iubești
Dacă îți spun nemetaforic
Dragostea este universală și este o invenție mare
E frumoasă, e dincolo de oase și de oaze pustii
Dezgolit, sunt bărbat sau femeie, sunt o floare între ierburi
Dar fizica nu știe explica câmpia, sau iarba sau mișcarea aerului
Peste această micuță floare.

Este un fel de discurs, îmi țin cana lângă inimă
Și cred că mâine tot din mine mă hrănesc
Cana mă ascultă, trupul se hrănește din sieși
Floarea este albastră, în plin vânt, cred că de afară
Zăpada
Se aude sonor, pe lângă fereastră...

Cine ești? Sunt un fel de floare,
De ce ninge pe tine? S-au bulibășit universurile,
E un fel de albină care mugește interstelar
Jur că s-au bulibășit universurile,
Atâta timp cât sufletul tău cântă, totul pare o liră și este viu.

Așteaptă-te... Ești frumoasă, așteaptă-te.

Și voalul din păr să îți cadă lângă celelalte comete cu chipul prea lung... azi... sau ieri...