De unde te-or răpus,
întoarce-te bădie.
Mi-s prunii-n floare-n
beciurile lunii.

Te caut ca un ciot de fag,
uitat într-un toiag
tânjind după suflarea ciobanului
din trestia fluierie.

Mă bântuie urgiile tuică,
legat de mese tăcând în stâlpi nesfârșiți.

Fă bine vină la cină,
măcar înc-o dată,
să mâncăm rod de țărână,
mieri de albine și ugere,
stropi fierbinți de pomana porcilor,
cămăși verzii
învelind umpleri tocate mărunt
din mâini aspre de mame
de munți bărbați,
ridicând praful neamului ăsta uitat de cer
în ogrăzi de bătute feciorești.

Astupă-mi gura Nichite tată
măcar c-un ultim sărut,
că-mi curg zilele,
printre dinții sparți
de greșelile vremilor.