Cineva l-a omorât pe prietenul meu.
Cineva asemenea mie, cineva asemenea ție,
Cineva dintre noi toți cei care trăim
Și nu ne-am asumat cât trebuie
Pentru ca el să mai trăiască,
Să fie cu noi acum când
Fără el suntem aici
În această pustie.

Deși mi se spune că prietenul meu
S-a sinucis de dragul nostru, al tuturor.

Că a ales singur ca din adâncul vieții
Să se lase cuprins de golul în care ființa
Își găsește neființa ca pe un necuprins
În care se aruncă pentru ca nimeni,
Asemenea lui să nu mai piară
În uitarea care, ca o fiară,
Îi digeră nesfârșirea
Sa interioară.

Cine l-a omorât pe prietenul meu
L-a omorât pentru că trăia singur.

Trăia ca o umbră în care culorile
Nu se amestecau. Nu deveneau nuanțe.
Ci piereau în adâncuri incomensurabile
De unde se nășteau spiralate sfere
ÃŽn care se ascundeau melcii
Și se odihneau după ce
Cădeau prin emisfere.

Moartea prietenului meu trăiește
În fiecare bătaie a inimii mele
Ca un melc în cochilia
Pe care o poartă.

De aceea moartea lui din învierea
Pe care o caut este pentru mine
Golul în care mă afund când
Îmi amintesc de el și de
Calea pe care o naște
Ca pe o însingurare

Unde cine omoară prieteni este cel
Care l-a omorât pe prietenul meu...

Fructul care crește ucigând o floare.