Pășesc iar între pereții Templului
Precum raza în lumini își așază
Pe petale de măslin înflorit
Lacrima ce îi înflorește
În carnea caldă.

Ca un rege
Intru în trupul său.

Pereții, pe care sunt pictați
Îngeri și sfinți și alte înaripate idei
Îmi străjuiesc trecerea spre altar
Cu ziduri zugrăvite din cer.

Totul în jur este făcut din fier
Cu străluciri de diamant și efemer
Care a fost scos din adâncuri
De inimi care au căutat
În zvâcnirea lor alte
Sclipiri de smarald.

Și, cu fiecare pas cu care calc,
Pământul peste care trec întinde
Un cimitir ce din oseminte inculcate
Inundă caldarâmuri de risipe uitate.

Clopote cât catedralele neamurilor
Ce îngerii poartă în mâini scuturându-le
ÃŽn inima mea bat din inima lor care
Ca o altă inimă în mine fecundă.

Printre aripi împietrite, vii și nesfârșite,
Eu trec spre altarul unde sunt jertfite
Toate devenirile pe care le poartă
Nuanța culorilor lor deșertată.