Mai încolo va începe un fel de apartenență
la banca ghinioanelor, care ne va atinge pe epidermă, ușor, cu încetinitorul
ce frumoasă ți-e pielea ca laptele
este un copil, mi se pare Ionuț, el vorbește pe neînțelese cu mașinile
când se dă în leagăn,
mi se pare că vrea o Skoda
silabisește
iar eu nu pot să mă desprind de imaginea ta, te sărut pe bancă ca o zăludă și foarte sinceră, mică
apoi te iau cu amândouă mâinile pe după trunchi și te sărut pe sub urechea ta roz
dar și universul e roz, sunt pantere prin ele, prin timpuri,
prin situații,
prin oameni, înceți, orbirea tăcută a oamenilor
și prin tine trece o încărcătură de iubire, care tot crește, crește, se naște și crește
mereu gri-Om,
care îmi învechesc și îmi lovesc dragostea
ce faci, IonuÈ›?
parcă erai profesoară! îmi zice Ionuț
dar eu nu merg la ore, nu stau și nu educ pe nimeni, mai bine m-aș educa pe mine însămi
ca să nu te sărut sub lob sau pe păr
dragostea mea, T.
și-l sărut pe păr, în timp ce Ionuț mă cheamă de la capătul parcului
în timp ce tu te întorci acasă la dumneata cu anii mei după tine ești grăbit
și cu Ionuț nenăscut, stau de povești.
După patruzeci de ani trebuie să fii atent de cine te îndrăgostești
nu de o sticlă de Vodkă, dar să nu crezi în mine domnule T.
când mă lipesc, la tine pe mână,
Îmi place de pântecul meu supt și drept,
Îmi place astăzi să mă îndrăgostesc de un frumos necunoscut și să îl iau acasă
Ca să am grijă de el, ca de o grupă de sânge alb, pentru totdeauna.
Și atunci
viața e un mare pariu cu singurătatea căci plec, plec, plec,
Plec într-un alt os
Și nu cred în păpuși, sunt Ionuț.
Mă mut în mine însămi mănânc fursecuri cu lapte praf și cu ciocolată moale sau sfărâmițată, multe fursecuri
Căci un copil nu te merită
Dacă te prea grăbești...
Și atunci ce contează dacă eu sunt încă un copil
Lasă-mă să mă legăn și să nu te cred
Zac îmi mine însămi, hinta e foarte înaltă și sunt ușoară ca o balerină mă cheamă Ionuț Malina
Și aș vrea de ziua mea o mașină Skoda.
Încet, îl sărut: pe lobul urechii... Mă iubești? El tace-tăcut, dar o mașinuță când îmi cumperi
dacă eu sunt sinceră și dacă te-am visat, toată viața până acum...
Să nu îți bați joc de ceea ce simt
Mi se pare că inima mea foșnește și sunt de fapt o pasăre mare și albă
Visez o familie,
Care s-a născut cu încetinitorul, încet.
Cine ești dumneata, domnule T.? Și dinspre care întâmplare m-a făcut
Ca la douăzeci de ani să am patruzeci
Cât ai?
Inima? Metri pătrați, sau baloane albastre sau roșii?
Sper în glezne
Lipite unele de altele.
Mă dau încet în leagăn și cred că leagănul se lovește de spatele meu
Sunt tânără și bătrână
Și osul meu se numește Ionuț când sunt singură în leagăn, și mă tot învârt, mă rotesc, ca și cum nu am nevoie
de nimeni. Nu te cred, ca pe Toma... Ca Toma te strig, te caut, cu mâinile, pe orbește, însă nu te cred...
IonuÈ›...
Mută, sper ca mâine lumea să mă lase în pace.