timp, energie vitală
amintiri exploatate până la ultima lacrimă
lacrimi deshidratate, castele de sare
pentru copilăria pierdută
frunte liniștită, mare fără furtuni
între continentele albe ale tâmplelor
cerul, fereastră ce așteaptă
să intre sufletul proaspăt ca aerul dimineții

inima, clopot ce bate
vestind războiul cu nimicnicia
morminte în carne și flori
în cinstea uciselor gânduri
sângele, vioară așteptând arcușul iubirii
visele, haine purtate zi de zi
până când nu mai rămâne o scamă
o lume privită prin ochelari
alta, pe deasupra ochelarilor
bătrânețe, prea repede ai venit

moarte, scriu un poem despre tine
roade-l cum câinele roade osul
lasă-mă să trăiesc încă câteva cărți
viața mea în slujba cuvântului
cuvântul acela, știi bine, de la care a-nceput totul
fără el te-ai zbate degeaba în neagra ta veșnicie

urc pe scări de cuvinte
termin un poem, m-arunc în gol
de pe treapta cea mai înaltă a ființei
învăț să cad, amintirea poemului e parașuta
care se deschide, lăsându-mă
să ating solul în siguranță
zborul este doar al păsărilor
menirea lor este să deseneze infinitul
pe bolta albastră

timp, secunde în galop
peste valurile amintirilor
valuri care ating țărmul inimii
țărmul pe care urmele sunt săruturi
mângâiate de vântul uitării
Dumnezeu se dă în leagănul viselor mele
copacii aplaudă până la ultima frunză
este toamnă din nou
glasul zborului se așterne pe iarbă
fiecare frunză e nota celui mai frumos recviem

singurătate, suflet captiv între oglinda cerului
și oglinda oceanului interior, sângele
tăcere, abisală tăcere
ca o moarte coborând în ea însăși
creanga fără frunze ca un os fără carne
așteaptă frigul, iarna ca un fluture alb
cu aripile deschise peste lume

degetele mele așteaptă
precum ghioceii sub zăpadă
așteaptă primăvara cuvintelor
mugurii metaforei deschizându-se
în ochii cititorilor
viața mea în slujba cuvântului