Tăietorul de lemne
în românește de Ion Frunzetti

Rămase-ntins pe iarbă
De trudă tăietorul,
Și adormi-n aroma
De pini tăiați de el.

Picioarele-i bătut-au
Atâtor pajiști iarba,
Și umerii – bronz – cântă
Și mâinile-i visează.

Văd pragul lui de piatră,
Nevasta și ograda-i.
Tot ce-a iubit îi umblă
Prin preajmă cât timp doarme.

Și tot ce n-a avut
Îl face și mai cast.
Și doarme, făr’de nume,
Cum ar dormi un arbor.

Amiaza-l săgetează
Cu lăncile-i aprinse.
Cu ramuri de răcoare
Obrazul eu i-l zvânt.

Și ca un cântec, ziua
Lui vine către mine
Și ziua mea i-o dărui
Ca pe un pin tăiat.


Iar noaptea, când se-ntoarce
Tăind câmpia oarbă,
Aud femei cum strigă
La cel venit prea târziu;
Și-mi cad greoi pe umeri
Ca-n patru lănci înfipte
Numirile acelui
Pe care l-am păzit
Cu sângele și cu răsufletul din mine.