Am botezat o lacrimă rotundă
În numele dorinței de-a-nțelege
De unde-atât pustiu și făr'delege
În lumea și așa de tot imundă.

Nebunul rătăcit în ceas târziu
Îmi dăruise lacrima în vis
Apoi, sub ochii mei s-a sinucis
Sătul de setea albului pustiu.

Eu am rămas în urmă să socot
Cum implora în clipa când se stinse
Cu brațele a rugăciune-ntinse
,,Să mă zidiți cu-îmbrățișări cu tot''