E-a voastră lumea! către oameni Joe
Rostit-a; s-o luați, vi-o dăruiesc
Pe veci de veci, s-o stăpîniți în voie,
Dar s-o- mpărțiți în chip frățesc.

Pornita-u oamenii, cu mic, cu mare
Și toată lumea rostul și-a aflat:
Plugarul cîmpul rodnic sî și-l are,
Boierul meargă la vînat.

Hambarele să-și umple negustorul,
Abatele un vin de soi să bea.
Să pună vămi la drumuri domnitorul,
Să zică: dijma e a mea.

Tîrziu, cînd oamenii-și primiră lotul,
Sosi-nsfîrșit poetul de la drum.
Ah, își avea demult stăpînul totul,
Nimic n-a mai rămas acum.

"Vai mie! Singur eu sînt dat uitării!"
Căzu-n genunchi la tronul sfînt,
"Eu, dintre fiii tăi mai acătării,
Să nu am parte pe pămînt?"

"De rătăcești prin țările de vise,
Să nu mă cerți cînd umbli fără rost.
Pe unde-ai fost cînd totul se-mpărțise?"
Răspunse: "Lîngă tine-am fost.

Priveam, pierdut, făptura ta divină,
Urechea-mi asculta un cînt ceresc.
Deci iartă că, vrăjit de-a ta lumină,
Pierdu-i din ochi ce-i pămîntesc."

"Ce facem?" zice Joe. "Lumea-i dată,
Cu tîrg și roade, cu vînat și vii.
De vrei să stai cu mine viața toată,
Deschis ți-e cerul, oricînd vrei să vii."

1795