Ești multumit când suferința se revarsă
clocotind din corpul perpelit
înfige cuțitul adânc în crevasă
și vezi dacă pulsul mai bate aiurit.

ÃŽnfige-l cu sete de-o mie de ori
ascute-l din nou de bazaltul rațiunii
înjunghie-mă mână tenace în zori
a zilei lumină mirate-ai minunii.

Răsucește-i lama sclipitoare-n rană
pielea e tot caldă (ai ratat?)
două aripi late de metal mi-atârnă
de la avionul ce m-a survolat.

Otrava încăperii ascunsă zace-n pori
e amintirea clară ce a rămas de ieri
cinând dintr-o vază mare cu flori
uitată acolo de-o sută de veri.

Eu nu simt nimic, acum ai aflat?
când m-am întins nebună dezbrăcată
trenurile toate surprinse-au deraiat
trecând peste mine pe calea ferată.

Poți folosi ca tortură mașina
să-mi tatuezi corpul cu pneul avid
pân' termini tu dau o fugă în China
să număr cărămizile rămase în Zid.

Să nu tresari când o să-mi mângâi părul
și dai în tâmpla mea de ceva gol
(firesc la o femeie) e-amintirea
și gaura lăsată de pistol.

Te poți juca, ai toate armele din lume
poți peste viață aici ca să rămâi
un singur lucru vreau să-mi juri de astăzi
că nu te vei atinge de călcâi.