Cat te-am iubit

Doamne, cat de greu imi vine,
Sa ma-ntorc acum din drum,
Sa ma-ntorc acum la tine,
Iuubirea cand imi este scrum…

Doamne, cat de greu mi-e cerul,
Incarcat cu-atatea stele,
Nu pot dezlega misterul,
Tainei ce sta scrisa-n ele!

Caci destinul nu-mi permite
Sa ma linistesc, in fine,
Si ce greu imi e, iubite,
Sa ma-ntoorc acum la tine.

Doruri vechi, ramase-n drum,
Le-am ascuns atunci in mine,
Si ca sa ma-ntorc acum,
Doamne cat de greu imi vine!
Intind mana-ncetisor,
Si te trag, usor, spre mine,
Iar s-aprinde-al me vechi dor,
Doamne, cat de greu imi vine!

Prin regrete si suspine,
Tot alerg de cand ma stiu,
Doamne, cat de greu ii vine,
Fericita iar sa fiu.

Sa rad, din nou, indragostita,
Uitand dureri far` de sfarsit,
Nu pot sa fiu iar fericita,
Dar, Doamne, cat te-am mai iubit!


Sa nu ma uiti

Sa nu ma uiti, iubirea mea,
Sa nu te-ndepartezi de mine,
Si sa urmam a noastra stea,
Oricat de greu acum ne vine.

Am impartit atatea vise,
Candva aveam acelasi dor,
In suflete pastram, inchise,
Sperantele, ce nu mia mor.

N-am sa te uit, iubirea mea,
N-am sa ma-ndepartez de tine…
Vreau sa-mpartim aceeasi stea,
Si-as vrea sa te gandesti la mine.

Taceri si umbre ne sfasie,
Si-n cautari ne ratacim…
Din haina noptii, o fasie
Atinge tot… si ne-ntalnim,

Din nou, pe-un colt de stea uitata,
In galaxia visului…
O usa, vesnic incuiata,
Sta-n marginea abisului

Si-asteapta clipele-adancirii…
Cheia-mpacarii sa gaseasca,
Cand toate mrejele iubirii,
Vor doruri stinse sa trezeasca.

Si-as vrea sa te gandesti la mine,
Si sa-mpartim aceeasi stea,
N-am sa ma-ndepartez de tine,
n-am sa te uit, iubirea mea!

Oricat de greu acum ne vine,
Sa ne urmam a nostra stea,
Sa nu te-ndepartezi de mine,
Sa nu uitii, iubirea mea!...



De ce?

Si dac-ar fi sa infloreeasca,
Atatea flori ce-au rasarit,
Si dac-ar fi sa patimeasca,
Toti cei ce-n viata au iubit,

De ce-am dori iubirea sfanta,
Ca pe un dar nepamantean,
De ce sosirea ei ne-ncanta,
De ce dorim al ei alean?

Si daca dragostea e vis,
Iar noi chemam lumina sa,
Si daca drumul ei nescris,
Ne impresoara inima,

De ce fugim cand stim prea bine
Ca nu ne vom mai putea ascunde,
De ce ne temem cand ea vine,
Cand o strigam, ea nu raspunde!

Tu sa-mi aduci nemarginirea,
Iar eu sa-ti dau credinta-floare,
Si daca ne-a unit iubirea,
De ce sa cautam alt soare?
Mai ramai

Te-ai dus frumoasa primavara,
Cum se duc vise nestiute,
Grabita-ti fuga mi-e amara,
Lasand cuvinte cunoscute,

In drum, sa-mi insotesca gandul,
Ca pe-un blestem, ca pe un mit,
Si dorul meusa-l poarte vantul,
Caci primavara, te-am iubit!

Nu stiu un cantec mai frumos
Ca soapta ta de inceput,
Si-un anotimp mai luminos
Ca tine, cantec ne-ntrerupt,

De ierni cu friguri ne-mblanzite,
De vanturi rele, suierand,
Caci primavara nu admite
Sa-si vada florile-nghetand!

In clip-aceasta minunata,
La fel, nu pot sa-mi las iubirea.
Tu, primavara zvapaiata,
Nu ma certa cu amintirea…

Mai lasa-mi dragostea stiuta,
Mai lasa-mi dorul implinit,
Mai lasa-mi noaptea inceputa,
Si lasa-mi ce mi-ai daruit!

Si cand va trebui sa pleci,
Lasandu-ma in prag de vara,
In sufletul meu tu sa treci,
Sa port un vis.. de primavara!







Acelasi dor

Aveam scelasi mari cosmare,
Aveam acelasi dor de duca,
Aveam aceleasi vise-amare,
Si-acelasi dor aprins ne-apuca.

Si-u gand razlet, arzand discret,
Catre nestinsele dureri,
De-a tainui cate-un secret,
In asfintitul unei veri,

Precum un ceas ce s-a oprit,
Destinul cand l-a mangaiat
Pe-un colt de stea ne-am intalnit,
In pacla noptii inmuiat.

Un dor ardea, ca o faclie,
Si-un fir de cantec, nestiut,
Era ca o speranta vie,
Era ca un spectacol mut.

Erau aceleasi vise-amare,
Era si-acelasi dor de duca,
Erau aceleasi mari cosmare,
Era un dor ce ne usuca.

La locul lor toate pareau
Dar timpul, totu-n jur aprinde,
Si sa ma-ntorc din drum nu vreau,
Spre-acelasi dor ce ne cuprinde.

Doar timpul fura amintirea,
Unei imbratisari fugare,
Luandu-ne cu el iubirea,
Lasand aceleasi vise-amare!...









Visele mele

Deasupra unei stele triste
Nu e lumina, e-ntuneric,
De vrea, nu poate sa reziste,
Caci timpul e mult prea puternic,

Si-o va topi in infinit,
Cum se topesc visele mele
Si va pieri tot ce-am iubit
Deasupra unei triste stele.

Au fost si clipe de tacere,
Ce n-as fi vrut sa mai existe,
Dar inima n-avea putere
Deasupra unei stele triste.

Apoi, secunda de deruta
Te-ncearca, fara sa insiste,
Si dragostea ramane muta,
Deasupra unei stele triste.

Destinul ne sta atarnat,
De doruri ce ne-apasa, grele,
Si nemilos ne-a sfasiat,
Deasupra unei triste stele,

Visand spre alte galaxii,
Ne-ntoarcem chipul catre ele,
Dar amintirile sunt vii,
Deasupra unei triste stele.

Timpul ramas e prea puternic,
Nimic nu poate sa reziste,
Caci totul e doar intuneric,
Deasupra unei stele triste.





Sa nu m-ajuti!

Nu vreau s-aud, nu vrreau sa stiu
Nimic din tot ce ma chema,
In mintea mea totul e viu,
In suflet, totul imi ardea!

Veneau strigari inabusite,
Si-un glas de doruri m-asurzea,
Si-am sfaramat stele-asfintite,
Ca sa aprind o alta stea…

Eu o simteam arzand in mine,
Dar trebuia sa uit, sa sper,
Si lung era drumul spre tine,
Si greu mi-era al sau mister…

Sa nu m-ajuti, nu vreau sa stii,
Ce greu imi e sa ma desprind
De-un drum cu florile-aurii,
Ce-n brate-ncerc sa le cuprind,

Si parca nu mai reusesc
Sa le cuprind in maini pe toate,
Parc-am uitat sa mai iubesc,
Sa-mi amintesc nu mai vreau, poate…

Aici e tot ce a avut,
Aici e tot ce mai am inca,
Cred c-am facut tot ce-am putut,
Sa-mi uit durerea prea adanca.

Sa nu m-ajuti; incerc sa vreau,
Sa sper, sa cred, sa am, sa fiu,
Sa iau vise si-n schimb sa dau
Un gand, un dor uitat…tarziu!







Timpul

Tot ce aveam s-a risipit,
E doar o clipa de cand timpul,
Topitu-s-a in infinit,
Sub zodia cand anotimpul,

Se impletea cu un nou soare,
Si-un cer de stele nesfarsit,
S-au spart intr-un potir de floare,
Si tot pamantul a-nflorit,

Intr-o splendida armonie
Ce ne-a uimit si ne-a-mbatat.
Timpul ne-a devenit solie,
Peste pamantul fermecat…

Iar noi, nascuti din frumusete,
Tot subjugati vom fi de ea,
Vom fi eterni, prin tinerete,
Vom crede vesnic intr-o stea,

Ce fiecaruia i-e soarta,
Si ca destinul s-o implineasca
Ne aplecam sub vechea poarta
A timpului, ce-o sa ne creasca.

In veci, precum a fost sa fie,
Sa ne-aplecam in fata sa,
A timpului-flacara vie,
Sa ne aducem inima,

Sub zodia cand anotimpul
Topitu-s-a in infinit,
Pe cand ne subjugase timpul,
Tot ce aveam s-a risipit!