agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-21 | [This text should be read in romana] |
Inspirați, expirați, îl simțiți acum pe Dumnezeu?
Dumnezeu? E cumva în această liniște a mea sufletească? Nu, e în virtutea ei. Virtute a curajului lumii care a plătit intrarea și ieșirea. Ieșirea din trup? E o virtute că îl simți pe Dumnezeu, doctore? Această liniște sufletească, strălucitoare, de forma unui bulgăre de gaz metan, plutind ușor în aer, e așteptată să coboare să deschidă iar balul, după ce sălile au fost stropite de tine cu apă de trandafir. Ea, dispărută din vedere la un moment dat în văzduh, cometă. “Dealtminteri, cometă”, întărești tu. Nu știați? Există informații privind reapariția cometei: și după aspectul său... La bal. La bal ca la spital. Balul reapariției acestei virtuți liniștitoare: unde buchețelele de flori de câmp se vor împerechea cu pupezele de lut copt și perdelele prinse în cuie se vor împerechea cu scame de nouri – surprinse, fiecare, de un zgomot. De ceva insistent. Inspirate, ajunse în rai. Surprinse de un zgomot ciudat, asemănător unor bătăi de aripi de vârtej de vânt. Bătăi de aripi? Aici, unde o găină va tot încerca să culeagă o boabă de orez de pe pardoseala neagră și o va scăpa, în boaba aceea e cumva ascunsă inima ta? În boaba aceea e inima lui Dumnezeu. Parcă așa vă povestea mama, nu? Ah, cine-o să te scape de pacoste, inimă? Amarnică pacoste. Unde este oare ea, liniștea mea sufletească, pierdută... Așa. Profitând de faptul că virtutea își aranja pieptănătura în fața oglinzii, expirând neatentă – haț!, a imobilizat-o. Ea, scăpată din iad, era un fel de pasăre de gheață acum, murdară, cu o coadă în formă de liră, cu care se pot face vrăji noaptea: a imobilizat-o punându-i pe cap o glugă... Ai prins-o tu, de nebună, și ai dus-o acasă, plocon la picioarele doctorului, înainte să-ți semneze fișa de externare din spital. “Inspirați, expirați, îl simțiți acum pe Dumnezeu?”
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy