eu mi-am băut minune cu minune de mic am dus la gură culori ascunse-n apă dar arșița
sporește și poate să încapă chiar cerul și-a lui stele în burdihanul lacom al unui biet deșert
să ții ascuns sub unghii neînțelesul har înseamnă să dai foii contururi de femeie și nu există
lacăt și nu există cheie doar un grăunte rar ascuns în multe alte

adeseori se-ntâmplă să nu-nțeleg a fi nici noimă nici za din crusta unei vorbe îmi sunt străin
în carne timpanele-mi sunt tobe spinării prea trudite galerelor astrale e poate prea târziu să
mă mai pot pricepe sau încă dimineața a ceea ce n-am fost orbecăi printre lucruri
neîmplinit în rost – atât: un crin de sânge pe muntele zăpezii

(tot e unic însă lenea nivelează vieți încet
învelindu-ne uitarea degetelor peste piept)