De când ai plâns pe tâmpla mea ultima oară
Surâsul meu a înghețat sub frunză
Și-am ruginit după atâtea toamne
Și-a început și stânca să mă doară.

Am vrut să îti trimit buchet de stele
Dar noapte luminoasă n-a mai fost
Și nici măcar o zi scăldată-n soare
Iar pleoapele au devenit mai grele…

Vino să mă găsești, sapa-ma afară
ÃŽnvie-ma cu apa de izvor
Mai picură pe geana mea lumina
Și mai ales: zâmbește-mi iară!

Promit, te-aștept începând chiar de azi
Și dacă trebuie
Încă șapte sute de toamne,
Sperând că vei veni cu frunzele să cazi.