Am luat durerea ,
i-am împletit cozi .
Apoi am trimis-o afară ,
să se bucure , să zburde printre voi .
Am luat disperarea ,
i-am dăruit jucării ,
am dus-o în parc
să râdă veselă alături de voi .
Am luat tristețea ,
am condus-o la școală ,
i-am dat creioane
să vă deseneze ,
să vă scrie .
Ajungând acasă am ferecat ușa .
Singurătate ! Ce bine ! … dar
Nu au trecut decât câteva clipe ,
când copiii s-au întors
parcă mai mari , mai vânjoși .
S-au uitat la mine ,
zicându-mi sec :
“ Tată , am venit .
De altă dată
nu vom mai rătăci
drumul spre casă .”
Lacrimi au început
să-mi inunde obrajii .
Și lor la fel .
Numai că eu nu mă bucuram .