Întâi a fost un gând îndepărtat,
Ce mă purta spre tine vrând să vii,
Să-mi pui sub bradul de la noi din sat,
O pungă cu bomboane, jucării.....

Am stat și am văzut că sărbătoarea
Trecuse. Am crezut că-n avion,
N-a mai putut fi luată și scrisoarea,
Ce-am scris-o pe hârtie cu-n creion.

Sub lacrimile-amare ce-am vărsat,
Așa am hotărât: când am să cresc,
Copii mei, când eu voi fi bărbat,
Or să primească tot ce își doresc.

Așa gândesc și-acum în orice an,
Când mai visez la satul meu străbun,
și mai aștern pe gând de băietan,
Scrisoare peste timp lui MoÈ™ Craciun.

ÃŽn ea, adaug ruga de la prunci,
Cu ce-și doresc în noaptea-mpărătească
Și știu că n-o să fie ca atunci,
Iar darul tău de suflet să sosească.

***