eu nu știu să scriu poeme de dragoste
m-am născut cumva în acel ceas bizar
când nimeni nu iubea pe nimeni
fiecare descoperea un altul
mai singur cu un trup
căzut din paradisul neinventat

copilă nu am învățat abacul dragostei
se pierdeau literele prin nisipuri
păianjenii aveau răbdare să le țeasă
în limba lor despânzită
vorbeam uneori cu lucrurile
tu știi să iubești tu știi?
iar lucrurile îmi spuneau mirate
tu uiți să iubești tu uiți

nu știu de ce calc pe urmele dragostei
am orbit privind un răsărit timpuriu
când mama îmi desprindea genele
de linia orizontului
împletind cuib pentru albatroși
iar eu ascultam furtunile
în golul palmelor
repetând un ecou
nimeni nu iubește aici
nimeni nu iubește acum