se întâmplă uneori așa:
să văd timpul
ca pe o imensă tăbliță de ceară...

aceeași singurătate amară a morții
în fața avalanșei de nașteri virtuale
delir infernal al sângelui
în pliurile inimii
și zvon de verde involuntar
pe marginea dinspre răsărit a apelor

eclectiv și interactiv
învâț ludic mersul în direcția luminii
până la simbioza cu somnul

întind mâinile a îmbrățișare
și simultan
în liniștea dintre două așteptări
desprind flacăra de lumânare