agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-12 | [This text should be read in romana] | Firicel de iarbă deasă Doruri grele mă apasă, Și mă taie și mă-nțeapă Un dor greu, sălcie apă, Și mă-nțeapă și mă taie Un dor aspru, vâlvătaie. Și îmi trece printre oase Fir de dor, ca de mătase. Firicel de iarbă crudă Dorurile mă inundă, Cu de-a sila mă petrece Un dor viu și alte zece, Că mi-e dor de vremea-n care Eram una-ntre fecioare, Fată mândră-n sat la mine, Cu privirile senine Și cu visele curate, Fără gânduri și păcate. Când pe trupul fără pată Purtam ie înflorată, Ca un câmp cu maci la soare Într-o zi de sărbătoare. Peste poalele de in Purtam zadii cu mălin, Cu mălinul de la poartă Ce-a crescut cu mine-odată. Împletite strâns în brâu Aveam spicele de grâu, Culese în zori de ziuă Când trec stelele prin piuă, Culese către amiază Spic cu spic, rază cu rază, Culese mai către seară Când ies stelele afară. La gât aveam roș` gherdan, Răsucit, ca de mărgean, Din mărgele mititele Făcut de mâinile mele. Fir de dor ca de mătase Mi se scurge printre oase, Un dor aspru, vâlvătaie Mă înțeapă și mă taie, Un dor greu, sălcie apă Mă taie și mă înțeapă. Doruri grele mă apasă, Firicel de iarbă deasă.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy