Pentru cei mai mulți cu destin bizar
Zeii travestiți se coc într-o lumină orgolioasă
Chiar dacă nu sunt fii ai nemuritorilor
Instinctul lor de răpitori ai fecioarelor nevinovate
Plesnește în molime și răzbunări
Neavizați de nici o prevestire
Au făcut să se nască o rasă nouă
De giganți furioși…

Ființa noastră răpusă de oboseală
Se prăbuși înșelînd monstrul
Pe singurul pământ al făgăduinței
Plăsmuit vreodată de mintea omenească…

Oamenii aproape că nu se mai cunosc între ei
Uluiți mereu de ce poate să li se întâmple

Au încercat să-și ucidă zeii
Prin lipsă de stimă
Ori…prin indiferență
Nici un fum de jertfă nu îi mai tulbură

Toți oamenii își doresc
Să poată atinge o nimfă
Într-o armonie stranie…
Dar tiranică
Să simtă de capul lor
Vuietul pământului…răpăitul ploii
Să privească rânjind
Cum plâng satirii la tulpina arborilor

Prin forma buzelor
Să-și treacă reciproc veninul
Sursa umilinței într-o nefastă amnezie.