nu înălța
pe vânt cenușa
trupului tău
înainte de a fi ars

dulce mi-e gura
de cuvintele
pregătindu-se de mult
să te întâmpine

pentru povara unei morți
pe care alții vor purta-o-n locul meu
nu e de-ajuns?
cine a fost mai pudic în agonie?

asemenea vouă am fost fericit
numai o clipă –
atât cât durează o lume
nu amintirea ei

cu aceste mâini firave
prin care trece lumina
eu susțin zidurile
când se preling lacrimile zeilor