îmi târâi de castani
amintirile
cum un insomniac gândul prin grilaje
stârnind adormiții
a opta zi din martie
lunii i se văd dinții
crescuți direct pe sfârcul întunericului

îndoliată lactee curbată mai neagră
jumătatea întreagă
înghiocită sub ger
iluziilor
albului viu îi cresc rădăcini în eter
dezăpezind cadavre

arde
o stea
sub
fiecare
cruce
e data
la care
mama
a hotărât
să se culce lăsându-mă să îi aprind
la căpătâi
sufletul

de ești bolnavă mamă să fii sănătoasă
luna s-a găinățat
la noi peste casă
însă
nu mai
dau cu
pietre
în ea
ai plecat prea departe mi-e inima grea
de aplecare