într-o celula,
un înger stătea pe o grămadă
de pucioasă
rupându-și penele una
câte una
și întrebându-se:
mă iubește, nu mă iubește....


La granița pleoapei unde pe spinii de fier
Se zbate-ncâlcită cea de pe urmă visare
Ramas-am și noi, închiși după gratii de-eter
Pedepsiți să ne naștem fără o primă strigare

Se topesc zările ruginind pereții mari de aur
Unii din noi, bătrâni, le mai cârpesc cu lut
Iar alții se visează vre-un mitic minotaur
În labirintul gol, croindu-și firul din trecut.

DesculÈ›, eternul mat purcede din secunde
Dar ochii se închid când nu accepți să-l sorbi
Uitat-am evadarea aici unde întinerim și unde
Mai pleacă-n lumea largă numai acei ce-s orbi...


Între noi pătratul metafizic al zâmbetului
Și arginții uscați ai lumilor în destrămare
Între voi abisul de lumină, cușca vântului
Și umbra ruptă din cuibu-i închegat cu soare...

Între mine și voi atemporalele stalactite
Scurgându-și esența pe gravitații forțate
Între mine și noi aspațialele stalagmite
Răzbunând necuprinsul cu verticalități limitate