Te văd și-acum frumoasă, ești chiar încântătoare,
De și trecut-au anii, ești mândră ca o floare.
De când te știu fetiță, ți-am urmărit cărarea,
Mersul ca o cadână, tristețea sau durerea,
Viața-ți tumultoasă de multe doruri, plină,
Mândria-ți mai aparte și izul de regină.

Din frunza ta roșcată emani tumult de lavă
Iar cu petala-ți albă ești tot mereu suavă.
Cu zelul de femeie tu ți-ai clădit o faimă,
Trezind dorul din mine să te iubesc în taină,
Fără să-ți cer vre-odată măcar o sărutare,
Lăsând să treacă anii și timpul la-ntâmplare.

Dar iată că destinul revine din neanturi
Și adunând iubirea în diferite salturi
O face mai solidă și trainică o face
Și-mi dă floarea în brațe, el știe că îmi place.
Eu nu mai stau pe gânduri, o-nbrățișez agale
Și o sărut cu patos petale cu petale.

Îi simt dulceața-n suflet și dorul plin de lavă,
Aud apoi în șoapte: -Mă dau toată pe tavă.
Demult aștept o clipă și un semnal din scenă
Să-mi spui direct în față și fără nici o genă
Că mă iubești și, sincer, vrei dragoste curată,
Să-ți fiu mereu aproape, mai mult ca niciodată.

Acesta-i un miracol, ca după atâta vreme
Să ne unim iubirea iar dorul să ne cheme
In, ceruri printre aștrii sau poate în Bermude,
Dar. . . Suntem prea departe, și. . .Nimeni nu ne-aude.

Corneliu 15.01.2007