Noapte. Luna își plânge
seleniul deasupra hotelului
Mimoza. Orașu-i adormit.
Să ne plimbăm încet spre
parc, să sugem fumul din
țigară. Către „Café Mimoza”
ne-ndreptăm, să facem
schimb de gânduri și de
vieți. Știința ne condamnă
să uităm de Θ. Un vin la
„Mimoza” ne purifică prin
mici alcooluri și idei.
Nevoia de comunicare e
inutilă; alienarea – plăcută;
mă cufund în viață și
privesc prin geam afară
din „Café Mimoza”.