și nu e scop și nu e vreme
să-ți scriu de dragoste poeme

mă-ntind pe masă singur
mănâncă-mă
am inima amară mai bine
aruncă-mă

trec păsări din pereți îmi fură în fiecare toamnă câte-o piatră
zăpada albă va domni pe casa mea dărăpănată

din plase negre de paing mi-or răsări doar noaptea ochii
ce vor clipi mai des când tu vei scoate umărul din rochii

și fulgi voi da să bea din palmă pisicii negre aciuate
venite parcă miorlăind pe calea veșnică de lapte

poate mi-ai strâns iar lucruri mici și mi-ai pus poza în cutie
aștepți un vis aștepți un semn despre adresa ce se scrie

și voi veni într-un târziu să te ridic de subsuoară
apoi pe umeri să te port

eu – vânător
tu - căprioară