atârnat de ceara pământului / topeam
lumânări de rugăciuni

toamna e ultimul drum al culorii
ceasul ticăit / sfărâmat
plângerea unei explozii
o morgă ofilindu-se în flori triste / un zgomot magnetic de frunze

o spaimă / coaptă

cascada intrării copacilor prin geamuri


* * * * *


continuam
și vedeam prin ferestre / aceeași ploaie / aceeași toamnă
frunzele moarte / cu craniile sparte

dădeam
și săpam la focuri
înfriguram prin cărămizi / rădăcinile tăiate
frunzele moarte / cu craniile sparte

trecătorii / nu vedeau
verticala lor cădere
de pe crengi / simțeam cum se afundă-n trupuri
ca niște molii învelite-n rugină
rupându-și carnea / într-un refren de singurătăți
și frunze moarte / cu craniile sparte


* * * * *


religiile plouau
eu peste
mestecând răsuflări de vecie mormântală