casa cîinelui dormea dărăpănată
cu lanțul în iarbă
nu știu dacă era mort sau liber
dar insinua așa o trăznită de normalitate
încît ai fi jubilat cîinește
ai fi lătrat din toată inima
la putoarea asta de lume frumoasă

zgarda era ruptă elocvent
și în cercul ei imperfect răsărise
naiba știe cum
o păpădie

da așa o să mă volatilizez și eu
într-o nebună de zi
o să maidanizez cine știe pe unde
aburind pe o conductă de vise
amorțit cu genunchii strînși la piept

și n-o să știe nimeni niciodată
dacă sunt mort sau liber
sau amîndouă deodată