lui Augustin Pop dincolo de timp, moarte și tăcere acest firav semn dintr-un autobuz galben





spunea mereu că noi suntem cu siguranță nemuritori și chiar mai mult decât atât

îmi scria poezii în care mă găseam mereu prea ciudată
nu sunt eu asta îi spuneam speriată nu sunt eu
habar n-ai cine ești habar n-ai îmi răspundea surâzând

îi scriam povești despre autobuze galbene
despre corturi transparente și uriașe
în care oamenii se întâlnesc la ore fixe și tac împreună

nu l-am înțeles niciodată prea bine


ultima dată când l-am văzut treceam prin centrul clujului
în troleibuze diferite în sensuri opuse
m-a observat prin geamul mașinii
încerca să îmi spună ceva
voia să coboare îmi făcea semn să cobor
dar
lumea trecea mai departe și eu odată cu ea
la puțin timp după întâmplarea aceasta
a murit din greșeală

a fost prietenul meu și am îmblânzit împreună multe cuvinte
dar nu l-am înțeles niciodată prea bine

uneori mă întreb dacă oamenii mor din întâmplare
sau mor
așa
dintr-un semn prea ciudat

și oricum
avea dreptate
era mai mult decât un nemuritor

asculta poezia in lectura autoarei