mama mea a murit când mă năștea
în oraș era beznă
nu mai știai cine prin cine trecea
în ea brusc căzuse tot cerul deodată
și nu mai plecase
stătea acolo făcută ghem
chircită într-un colț
nici taxiurile nu mai circulau
oamenii colindau din casă-n casă
adunând zile serbede
la care unii se îndurau să renunțe
își umpleau sacii
dar toate o sugrumau
până a rămas fără mine
în timp ce eu ieșeam din placentă
și învățam să respir un nou început
și ea învăța la rândul ei
cum să mă vegheze cu ochii închiși
nu îmi amintesc să ne fi întâlnit
dar îngerul gri susține
că ne-am atins degetele
dimineața când prin ea nici
fluxul sau refluxul nu mai vorbea
de atunci sunt tristă
de atunci am nevoie
de zgomotul roților de tren