E părăsită toamna,
de ziua ce se scurtă,
de ploaia rece-a toamnei,
ce bate-n geam măruntă,
încearcă-n al meu suflet,
reintră-n a mea casă,
tristețe să-și găsească,
lumina să n-o lase.



E întuneric beznă,
de vînt e zarvă mare,
m-așez la masa mică
și-aprind o lumînare,
în față-mi foaia albă,
privirea-mi scînteiază,
transcriu aceste rînduri,
de viers ce-mi luminează



E părăsită toamna,
de frunza ce-i picată,
de soarele-n amează,
de lună, ce-i uitată,
de steua cea din cer,
văzută-n altă parte,
născută-n altă lume,
căzută-n altă carte.