oricine trebuie/are nevoie măcar puțin să rămână la suprafața

***

voi nu știți că fericirea se transformă întotdeauna într-o veghe continuă
ca nimeni să nu-ți ia ce ești.

lumea voastra e fanfara care țipă duminica în cișmigiu
pentru copii bătrâni fără casă
și așa mă voi întâlni cu aceiași doi frați
înghețați pe victoriei uitați seara unde vor fi aduși dimineața
orice am face nu ne vom lipi palmele la nașterea omului pentru a-l resuscita
cu propria primă bătaie când îmbătrânește
ați spune s-a făcut deja
și oricum

oameni mor și se nasc. în fiecare clipă. ei deja formează un lanț
ce nevoie ar mai fi al doilea


***
uneori îmi vine să le cer să-mi dea
măcar puțin din pielea lor