Lumea este plină de expansiuni,
flori și iubiri nu poți să mai aduni,
fulgii de zăpadă de aer mângâiați,
mor în noroaie și sunt parcă uitați.

Căldura o-ncălzim fără nici un sens,
sfaturile sub zâmbet mor în condens,
din istorie nu știi ce să mai atingi,
iar un puști de patru ani fură covrigi.

Statuile nu poți să le vezi minuni,
sunt ucise; unele parcă-s minciuni,
afacerile merg după cum se știe
dacă-s cu psihiatrie fără poezie.

Un bogat omoară cinci mii de săraci,
cânți spre seară un scurt refren și taci,
toți spun că se simt lângă Dumnezeu,
vorbesc mulți deodată și zbiară mereu.

Mă împleticesc ușor în iubirile uitate,
secundele bezmetic sunt scurtate,
nu doresc nici o informație să răzbun.
Cineva strigă-n stradă: uite un nebun!