“Pasul și păcatul, clipa și păcatul!”

Din altar, un preot, mai bătrân ca veacul,
Îmi spunea în taină: numai nu uita,
Cât ne este viața, scriem doar pe ea:
“Pasul și păcatul, clipa și păcatul!”

Am urcat la regii lumii, cât înaltul,
Și-n bordeie, unde respirau sărmani –
Pretutindeni, viața repeta, cu ani:
“Pasul și păcatul, clipa și păcatul!”

Nu e chip din chipul meu de om, un altul
Să ajung, să nu fiu veșnic vinovat –
Nici cale pe care să nu fi purtat
“Pasul și păcatul, clipa și păcatul!”

Nu e om, pe lume, s-aibă aluatul
Altfel decât datul de-a greși mereu –
Cum își vinde-un frate, și pe Dumnezeu –
“Pasul și păcatul, clipa și păcatul!”

Nu vei înțelege, căci așa e datul,
De ce a ta cruce, e a tuturor,
Și de ce se cade să o duci pe-a lor –
“Pasul și păcatul, clipa și păcatul!”

Și oricat ai duce, groapa îți e patul,
Moartea să te facă veșnic fericit –
Și mai fericitul, cel nezămislit,
Căci n-a luat la sine, și n-a dăruit:
“Pasul și păcatul, clipa și păcatul!”



19 noiembrie 2007