E ziua când amintirile mor opărite,
pe tavanul băii sângerează
sub ascuțite seringi
ale dușului oțelit de lumină
lestul lor

e ziua când amintirile gri mor sufocate
de cilii maronii din gâtlejul hotei
sub care fierbe borșul acru al înserării

și timpul
când aceste amintiri gem scormonite
de câinii flămânzi sfâșiind sacul negru
din pubela speranței,
și care sfârșesc mereu mărunțite
sub tocătorul de hârtii
ce înghite bilanțuri săptămânale
mereu începute mereu nesfârșite
iar uneori în noapte
sub forma perdeluțelor de pieptănat
raze tăioase de lună...

sâmbăta amintirilor apare ca o mântuire
a gândurilor negre
ce planează rostogolite
din sacul aspiratorului de vieți netrăite