Sub povara-ndurerării
stau și mă întreb
de ce doar la necaz
îmi ridic privirea!

De ce pomul din mine
am uitat să-l ud
cu lacrimi de bucurie
lăsându-l să se ofilească?

De ce durerea pământului
ce-mi sfârtecă trupul
ca o ramură de spini
o simt doar atunci?


De ce și eu să fiu
cel ce va urma
să stea drept în fața Ta?
De ce și eu?