Pe când dorința stinge orice supărare
Și somnul se topește peste munte,
Apare noaptea, raza treptat dispare;
Lăsând doar astrele să o asculte…

Mirajul că noaptea e gheață și durere,
Fata ce nu permite nimănui s-o vadă…
Dispare-ncet în gândurile mele,
Uitată ca prin firele de iarbă.

Albastrul se pierde sub aștrii scliptori
Într-un izvor de gânduri și dorințe.
Magia stelelor inundă printre nori,
Îndepinind a nopții vagi cerințe.

Doar acul ceasului mai mișcă pe fundal.
Iar nufărul înoată prin stele răsfirate,
Doar apa-l simte în luciul ei oval
Făcându-și singură o veșnică dreptate.