cum
zornăie cuvintele dintâi!
și nimeni nu mă încape...

sunt singur
ca al nimănui
înșiruind poemele pe garduri

însingurat când mă trezesc
socot,
(și greu încăpem amândoi),
că între coaja cerului și mine
cu sinele suntem atât-
numai eu...numai noi...