incercasem sa imi explic de ce pleci la ora zece fix in camera alaturata
eu nu as fi putut ajunge acolo nici cu pasaport de melancolie nu as fi putut
sa respir din viciul de a fi om pe o canapea intinsa eu ma complaceam
in cuvinte scriam cuvinte visam cuvinte ma refulam pentru a nu te da naibii
ma taiam pe burta din ce in ce mai singur abonatii la spectacol se resemnau
camerele erau vesnic atintite asupra ei eu eram ala prostul de comitea erori
prostul care nu stia sa iubeasca invatase doar prima litera din alfabetul mutilor
spirituali eu nu eram un om interesant ziua mi-o petreceam culegand pietricele
in parc noaptea le aruncam in zei imi perfectionasem lovitura de dreapta erau rosii
tamplele oaselor mele de la atata efort ma loveam zilnic de alti sfinti reeducarea
parea sa functioneze in sens invers mai degraba tu continuai sa zaci pe canapea
eu plangeam pe ascuns in morminte eram imbatat de mirosul aspru al plantelor
ce atrageau muste intr-o zi hotarasem sa ma retrag din activitate imi prezentasem
oficial demisia acum plimbam trenulete pe panta descendenta a existentei
imi spuneam ca nu este decat un pas in afara unui destin longitudinal
ca mortii trebuie sa se multumeasca cu mai putine variante de alegere
alegerile mele pareau sa te ocoleasca insa in mod sistematic intrebasem
peste tot daca ma vrei inapoi, oamenii ma sfatuisera sa ma lamentez in
singuratate incepusem sa cladesc santuri in jurul unui spatiu ce ramanea constant
acelasi zeii nu intrau aici se temeau de pistoale cu apa le inchiriasem de la
alimentara cu pret redus fusese oferta speciala pentru ziua constientilor
imi cadeau degetele de la picioare pe rand de monotonie aici nu exista decat
staticul dincolo dinamicul speria fetele si ramasese singur ma imprietenisem
asadar cu dinamicul si acum plangeam impreuna stateam si fumam ne jucam
cu degetele lipsa ii povesteam pe alocuri de ea avusese si el probleme la maternitate
cineva ii inlocuise organele schimbarea devenise asadar necesara
oamenilor le era mila de impotenta problema lor era de natura intelectuala
de parca prostia ar putea fi trecuta la insuficiente ei doreau sa fie lasati in pace
santurile lor erau mai adanci ca ale mele acolo isi ingropau capetele
trupurile le ramaneau la suprafata imi placea sa le sfartec cu ghiarele
sangele scurs devenea pasta vecini nu mai aveam ii terminase pe toti lepra
hotarasem sa ma mut la periferie de aici puteam privi orasul cu
uzine inchise pe cosuri iesea fum ca in crematoriu cladirea invechita
se afla in pauza de productie muncitorii erau la vanatoare isi confectionasera arcuri
nu aveau sageti imprumutasera pistoale cu apa eu nu vedeam
decat cu ochiul drept lumina de sus doctorul imi acoperise cu palma amandoua narile
respiram pe urechi astmatic sindromul gilbert era deja in plina expansiune fetele
nu mai existau decat in imaginatie m-am retras in port pentru a citi visele
pestilor ii luam in brate ca martori ritualul era obositor ca intotdeauna cu banii
castigati pe cititul viselor plecam in calatorie funerara la un colt de strada era ea
imi zicea sa astept o secunda sa isi cumpere o proteza noua de la tarabe
intre timp vanatorii ma inconjurasera camerele vajaiau in dreapta ceasul era zece
era deja prea tarziu pentru noi povestea se terminase ziua urmatoare aveam sa
uitam totul sa stam pe canapea si sa ne iubim ca pisicile speranta inflorea
priveam impreuna patetic la desene animate si adormeam pesemne
ca nu se facuse inca zece tot ce aveam era depresia fericirii si mizeria apropierii din noi
poate ca pana la urma era prea putin...