marmura din tine nu mai doare ea nu mai
este albă dacă nu moare

tu cel din marmură mereu acolo cinică parte
a corpului
ca o splendoare a cuvintelor
taciturne printre cheile argintii
ale fiecărui dans al morții
tu nu
poți naște în mine decât deliruri
în care mănânc păsări de sânge
vise de zăpadă reci
precum sufletul daimonionului
de pază