Te țineam în palmă ca pe-o fântână cu aripile frânte.
Din albastrul tău izbucneau, cu răbdare,
bucăți de povești în cuburi de piatră.
Nu reușeam să le leg de tine
și-mi alunecau printre degete.
Tristețea-mi se făcea prea mare
și depășea în uimire
orice animal imaginat de om.
Cuburile prindeau glas
și fugeau în zări brodate cu auriu și uitare
iar eu te țineam în palmă ca pe-o fântână
care, încet de tot, seca.