Pe cerul tot
Luna mormăie ceva despre ființe fără limbaj…

Noi aducem tăcerea la limitele sale:
Vorbim atât de tăcut încât se sperie de-atâta sens

Și nu mai tace liniștea din lume,
Vorbește peste tot a mulțumire, a durere,
A dragoste sau a putere. A orice, uneori.

Te pot iubi cu liniștea toată și când se tace,
Nu te speria…