agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-03-07 | [This text should be read in romana] |
martie 2008
1. Fuga au desenat pe fața mea de pernă agrafe, pulsul pernei care adăpostește din ce în ce mai puțin incubatorul de vise, este amplu ropot și abur au desenat pe așternutul aspru pălării de magician – iepurii refuză semnul baghetei făcând sex – ca iepurii – flutură pancarte «don’t disturb» – și «work in progress» – așteptările mele expansiune… au desenat pe pielea mea o altă piele – cum să nu fiu nervos și să nu mă trezesc urlând… huo…! …celor care au viețuit în mine până adineauri săpându-mă șantier arheologic părerilor de rău – șase miliarde de oameni au locuit în bietele mele oase, gata, fug fug de acasă, de azi dorm într-un cimitir de litere, ghemuit ba în «o», în «u»… nț, nț, nț… _________________ 2. Perspectivă dați-mi un petic din surâsul vostru să-mi fixez ceasul în colțul gurii buza mea de sus gătită să vă muște numele acestea lunecând pe buza de jos unde clocoteau promisiuni – «vă voi fi până-ntr-un târziu poetul» …așa, mulțumesc nu vă temeți, n-ați rămas solemni împuținați prin surâsul pierdut astfel vi-l voi da-napoi cu dobândă peticul va deveni foaie cortului așteptărilor luuungi netunse câteva stagiuni am rostit aceste cuvinte… vai ce viteză ați prins lume! …am mai apucat doar o șoaptă zornăind ca un bănuț căzut pe caldarâm «încă unul s-a țicnit» …nu vă bucure scrântirea mea nu-i decât o poză pe care v-am făcut-o mișcată mișcată… ecoul m-ajunge, gata, tac hrănesc buza de sus cu cealaltă nasul mi-l uit în mugurii iasomiei iminente nu-l mai vreau ac balanței ochilor, talgere cântărind pulberile urmelor voastre triumfale… cu toate degetele în toate urechile – dacă vedeți un așa chip e al meu, înveliți-l cu peticul acela cerut ca o perspectivă întoarcerii _________________ 3. Zile pășea cu mâinile la spate țanțoș, aproape… solemn, rece fixa cu privirea panorama …milioane de lăbuțe lipăie întâmpinându-l excitate ca pe Michael Jackson la concert! Trecea «Mâine» ca un arendaș printre mâțele subnutrite – aspirațiile mele… Scotea din buzunare șoricei aurii cu gesturi largi aruncându-i «Poimâine» tânăr – eu nu – vine de braț mă conduce afară din viață… _________________ 4. Taină grea un zid oblic, subțire străbate, secționează trupul o mână de cărămizi imprimate efigia ultimei grimase vrută surâs jos la întâlnirea cu pământul firicele rare de iarbă ies timide primăvară, buzna… obrazul așteaptă umed, rece, transparent gărgărițe nenăscute încă… înmugurind, trei ramuri de salcie tremură scurt – adio-uri întoarse spășite cu destinatarul necunoscut plesnesc buricele degetelor fierul forjat au petrecut ninsoarea ultimă doar răbdarea pulsului ca o taină grea a măcinat pe dinăuntru – cârtiță sau părere! …zidul din pulberile lui nu-mi voi ridica nici casă, nici mormânt _________________ 5. Halta nu vă aplecați în afară acest text promoție conține 100 g gratis… este 3 în 1 și la recitire aveți bonus trei silabe… stâlpii trec cu viteză satele, târgurile, zilele arse… amețeli semiorgasm v-ar fura șapca, mai bine coborâți aici, în halta aceasta se dă viză, primiri cu fanfară cu iarba cea mai verde caprelor speriate – neputințele voastre… fastul visat, trecute iubiri experiențe aproximative surâsuri născute prematur surâsuri-infarct surâsuri bătrâne sulf… aici e liniște cea mai liniște nu se aud viermii crănțănind pomeți genunchi, tălpi puteți chiar găti așteptarea-așteptărilor să spionați cum orologiile nu mai măsoară nimic – era doar o acoperire de fapt mestecă în crema care provoacă riduri decorul acesta este așa cum l-ați vrut iată: congresul rugăciunilor care n-au ajuns nicăieri și nicăieri e pretutindeni aici să închideți celularele de tot unde fugiți… hei v-ați uitat șapca la bufet, țoiul era plin cu iubire nici măcar n-ați vârât capul prin ușa întredeschisă cele trei silabe bonus erau nu mă acuzați de superficialitate este precum ați citit – cantitativ… bine, ne revedem la cabină probând pe «mâine», «azi» deja mă strânge lunec în textul următor _________________ 6. Lângă tine mi-e pace ca în după-amiezele de duminică lângă tine am întregi fericiri, fricile diluate cu o șoaptă nu voi mai pleca niciodată departe sau măcar să știu că nu va trece amurg fără promisiunea întoarcerii lângă tine trag draperiile vântului acesta ostil dincolo de care mă așteaptă întregiri, pacea ca în după-amiezele de duminică _________________ Barbu Valeriu str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy