Pe vremea când eram flăcău în sat
Și apăream la horă mândru, frate,
Se minunau, zicând, fetele toate :
“Măi, ce frumos și ce chipeș băiat !” ;

Le-am auzit și-apoi, fi’nd însurat,
Când ne plimbam la braț în parcuri seara,
Prin București, de-acolo-i Mărioara,
Aceeași frază pân’ m-au deocheat,

Însă de când , și eu, m-am pensionat,
Două femei în lume, o pereche,
Le mai aud zicându-mi fraza veche,
“Măi ce frumos și ce chipeș băiat” ;

Cred c-ai ghicit cam cine-s, imediat !
E mama, ce în viață încă este
Și Mărioara, prima mea poveste….
Când mă gândesc, m-apucă și-un oftat

De cum îmi zic, că d-aia-s ofticat,
Că una-mi zice cu semnul mirării
Și alta-mi zice cu semnu-ntrebării,
În rest, toate-s mișto, te-am salutat !

Valeriu Cercel