în piața aceasta
unde gloanțele au mușcat din carne ca tăunii
iar mai târziu minerii s-au pișat lângă cruce
e primăvară
libertatea minte iar ochii –
pare de vată pe băț
moale și dulce

lumina sporește cărată-n poșetele studentelor
provinciale
unele încă își prind tocul pantofilor în vreun grătar
sau în găurile capacelor de canal
căscând ochii pe la mansarde
pe la etaje cu scară mică
poate-un cavaler cu breloc de bmw în brațe le pică

un drum de seară se arată-n cafea
o cădere la pat
dar nu de inimă rea...
păcat
paharul era de plastic
aburul fierbinte l-a înmuiat
l-a scăpat
a scos un sunet ca de geam
sub bocancul gunoierului cu vestă siclam

am sărit îndată să îi ofer o poezea
plângea
sau mi s-a părut
m-a privit în sictir
- a, nu, mersi, am crezut că e trandafir?
- dar costă cât două topuri de hârtie,
100.000 bucata.
- hai, verde, mă, parc-ai fi tata!

astfel rănit în amor am pus un picior
pe trotuarul celălalt
„La ceas”
unde o domnișoară ca ora puțin în urm-a rămas
- hai, cocoșel, o europeană sau două usane
era sau la geografie sau la filologie
că prea știa meserie
când i-am spus: - n-am! i-a plecat ceasul
a luat-o mult înainte
- ț-ai dreacu de poeți că nu mă mai învăț minte!

așa că iată-mă e noapte și scriu
despre orașul acesta primăvara atât de pustiu