cineva înghesuie în tine
cheful meu de viață
după cum călătorii bătrâni
inutilele în bagaje.

plecăm la drum de balans tot ca ei,
numărându-ne anii vaporoși,
să nu cumva să lipsească lunatic
vreunul
la sfârșit.

te îmbrățișez aurind să te naști,
să îmi rostești clar și rece
nemurirea sălcie,

cheful meu de viață...
prostii,
atunci când te-am simțit
în brațele mele decolorate
am fremătat concomitent,

trenul și destinația
chiar nu mă interesează.

(am primit scrisoarea aceasta în
ziua cea mai aglomerată a burgului)