Vin de la țărmul fîntînii
să îmi cresc smerenia
prin amiaza pădurii
și deschid sufletul
la murmurul stelelor
ascunse în
urechea pămîntului.
N-au mai foșnit așa
cuiburile umbrelor
pînă la genunchi
și nici mireasma
semnelor
coborîte din altă lume
nu a mai apăsat
așa
pe amintirea suspinului
izgonit din cuvînt.