Apus

Vine o vreme
Cînd aripile ți se frîng,
Oricît ai încerca
Nu poți să le-ndrepți;
Tot ce-ai ridicat
Se transformă în praf,
Iar vîntul dușman
Îl împarte celor patru zări.

Vine o vreme
Cînd numeri pe degete
Zilele rămase,
Adulmecînd Viața de Apoi;
Chiar răsuflarea
E dureroasă,
Iar ideile se-mpreună mai greu
În creierul tău.

Vine o vreme
Cînd așezat pe prispa casei
Întrebi trecătorii grăbiți:
“Nu ați văzut cumva Moartea?”;
Doborît de așteptare
Te duci să te culci,
Dar ce ciudat,
Nu te mai poți trezi.

Vine o vreme
Cînd oamenii așează pămîntul
Între tine și ei,
Oricît ai striga, nu ești auzit;
Obosit de odihnă
Ai vrea să revii,
Fără să știi
Ce mult te-ai schimbat!

Bucuresti 1993